Vă propun să facem împreună un calcul simplu care să ne folosească drept exemplu. Sumele sunt luate strict pentru ușurința de a face calculele și de a înțelege întreg procesul.
Să spunem că ești angajat și ai salariul lunar de 1.000 de lei. Cheltuielile tale lunare sunt de 1.200 de lei. Rostogolesti lună de lună un minus de 200 de lei. Te împrumuți, intră salariul plătești datoria și a doua zi faci alta. Și tot așa.
La un moment dat te hotărăști că trebuie să faci ceva să nu mai ai minusul de 200 de lei. Mergi frumos și cu încredere la șeful tău și ceri mărire de 200 de lei să ajungi în prima faza pe 0 (zero) și pe urmă vezi tu ce faci. Pentru că ești un om bun în companie și șeful apreciază muncă ta decide să accepte solicitarea și de luna următoare salariul tău crește cu cei 200 de lei. Acum ai venit 1.200 lei și cheltuieli la fel.
Ce credeți că se întâmplă în luna imediat următoare măririi de salariu?
Cheltuielile devin 1.400 de lei. De ce? Cheltuielile cresc direct proporțional cu creșterea venitului deoarece nu ai dezvoltat un comportament de reducere a cheltuielilor și de organizare buget. Astfel că vei păstra același comportament nesănătos financiar de a te împrumuta lunar.
Ce este recomandat să faci?
Dacă ești în situația asta recomandarea este să organizezi bugetul încă din momentul în care ai 1.000 de lei venit. Notezi toate cheltuielile unei luni și la final de lună analizezi aceste cheltuieli și vezi de unde poți reduce sau la ce cheltuieli poți renunța. Este nevoie să faci asta până ajungi cel puțin pe 0 (zero). Adică până în momentul în care încasezi 1.000 de lei și cheltuiești 1.000 de lei.
Nu te oprești aici. Acest lucru este doar primul pas. Al doilea este să cauți să mai reduci din cheltuieli până reușești să pui lunar într-un buget de economii o sumă. Oricât de mică dar să fie pusă lunar în acest buget. Și faci asta lună de lună. Între timp cauți surse de creștere a venitului (ce spuneam mai devreme cu mersul la șeful tău pentru o creștere salarială, sau alte activități care să aducă „un ban în plus”). Aceste sume care intră în plus în bugetul tău este obligatoriu să se ducă spre economii și în niciun caz spre cheltuieli. Și din nou faci asta luna de luna.
După aproximativ 6 – 9 luni de zile, timp în care ai sub control toate cheltuielile și aloci lunar suma spre bugetul de economii, vei observa că ai dezvoltat două comportamente esențiale în educația financiară.
Primul este legat de organizarea bugetului prin care poți avea controlul cheltuielilor și al doilea este legat de economisire.
Cum îți organizezi bugetul lunar?
Economisești în fiecare luna?