Te Ascult

Frica de a discuta deschis cu partenerul este una care duce incet și sigur spre final relațiile. “Cum să-i spun asta fără să se supere, cum să-i spun ce-mi place fără să mă judece, cum să comunic cu el când se enervează din orice…” și multe alte asemenea întrebări care te apasă și din cauza cărora preferi să ții în tine până când nu mai poți și până când un singur cuvânt te poate face să “explodezi” să scoți toate frustrările și toate vorbele nevorbite. Moment care este și ruptura, de cele mai multe ori, este definitivă.

Eu personal am trecut prin așa ceva de mai multe ori, până am învățat că am nevoie să vorbesc.

Să vorbescu terapeutul și pe urma să mă duc să-mi împărtășesc reușitele și rezultatele de acolo cu cineva care să mă asculte, cu coach-ul și pe urmă să merg spre cineva care să fie prezent și alături de mine în demersul meu. Așa am ajuns să învăț cât de important este să ai pe cineva la celălalt capăt al telefonului sau al whatsapp-ului. Cineva care să fie alături fără o agendă ascunsă sau cu alte interese, cineva pentru care tu contezi în discuția respectivă. Așa am învățat să te susțin și să îți ofer din timpul și spațiul meu. La asta mă pricep foarte bine, asta mă face să fiu foarte bun  și asta mă face să fiu de încredere. Nu înseamnă că făcând asta nu mai ai nevoie de terapeut, coach sau alte soluții care există acum. Nu. Asta înseamnă să ai ceva ce să completeze demersurile tale de a fii tu.

Rămâi alături de mine pentru că în curând vei afla cum  poți și tu să beneficiezi de timpul, încrederea și prezența mea. Te ascult. Sunt acolo unde ai nevoie și te susțin fără să te judec, fără să incerc să te schimb și fără să îți dau sfaturi acolo unde ai tu soluțiile.

Ai nevoie de mine și eu sunt aici. Da-ți voie să fii tu și vei vedea cât de mult poți crește și cât de mult poate contribui asta la fericirea ta.

Zilnic.

Leave a Comment

Scroll to Top