Eram răsfățat într-o grămadă de case și oriunde mergeam aveam “lumea la picioare”. Am crescut și am început să merg în cantonamente, după care am mers la liceu în alt oraș, pe urmă la facultate la Cluj unde de altfel am și rămas. De mai bine de un an m-am mutat la București si merg destul de des la Cluj și de la Cluj acasă. Poate vă întrebați ce legătură are și de ce îmi doresc să vă spun cât de norocos sunt și cât de norocoși sunteți și voi.
Avem un loc pe care îl numim acasă. Acasă la ai noștri. Acasă unde ne-am născut, unde am crescut și unde am copilărit. Acasă unde mi-am spart prima dată capul, unde mi-am julit prima dată genunchii și unde am legat primele prietenii. Străzile pe care hoinăream zilnic, grădinile pe care ne jucam de dimineața până seară, copacii în care ne cățăram sau ne făceam căsuțe, geamurile vecinilor pe care din greșeală le spărgeam cu mingea sau florile din curțile lor pe care mai mereu le rupeam sărind gardurile să ne recuperăm mingile sau cine mai știe ce “scăpam” pe acolo. Vecinii care erau umani, prietenoși, binevoitori și plini de speranța că vine o nouă generație care să ducă mai departe tradițiile.
Sunt un norocos că am aceste amintiri și că le pot trăi oricând vreau. Sunt un norocos că mai există acest acasă și că pot oricând să merg acolo să-mi revăd copilăria, prietenii, vecinii și locurile natale. Sunt un norocos că acolo e liniște și e voia bună. Zona s-a schimbat, s-a dezvoltat, ulița a devenit stradă asfaltată, grădinile acum sunt curți ale noilor vecini, mașinile trec cu mare viteză pe stradă unde pe vremuri rar vedeai câte o mașină trecând. Se vede la fel de frumos Vf. Heniu și mă pot bucura oricând de o plimbare pe dealurile din zonă. Aer curat și natură cât vezi cu ochii.
Sunt un norocos că o pot duce pe fiica mea acolo și ea la rândul ei să se bucure de zona, de oameni, de natură, de jocurile copilăriei în aer liber și de liniștea din livada unde vara îi montez piscină, hamac, trambulină și orice se mai poate pune pentru distracție. Sunt norocos că acolo o așteaptă mereu oameni cu brațele deschise, primitori și iubitori.
Acum imaginați-vă cât de norocoși sunteți și voi că aveți parte de aceste locuri și de acest acasă. Cât de norocoși sunteți că vă puteți întoarce zilnic acasă, vă puteți pune liniștiți mâncarea pe masă și capul pe pernă. Imaginați-vă că vă puteți plimba liniștiți și liberi prin oraș sau prin pădure pentru o zi de relaxare, imaginați-vă că puteți merge la muncă și copiii la școală.
Acum că am realizat cât de norocoși suntem gândiți-vă la vecinii nostri din Ucraina care forțați au plecat și-au părăsite casele, locurile, viața de acolo. Și cum asta nu ar fi de ajuns imaginați-vă că oricând se vor întoarce, acel loc nu o să mai fie la fel. Se vor întoarce la ruine, la dărăpănături, la o scenă cumplită de după un război inutil. Nu vor mai avea acasă ci o să fie nevoiți să refacă acest acasă la ei în țară sau în altă țară luând totul de la zero. Sunt obligați să muncească în altă parte, să renunțe la pasiunile lor, să își ducă copiii la o alta scoala unde sa isi regaseasca un loc al lor, merg spre un necunoscut unde sunt nevoiți să își refacă viată. Pentru ei acasă niciodată nu va mai arăta la fel și niciodată nu o să mai aibă aceiași semnificație.
Cred cu tărie în bunătatea oamenilor și cred cu tărie că noi putem să fim parte din noul acasă pentru vecinii noștri și mai cred că nimic nu ne poate doborî atât timp cât suntem împreună. Noi cu noi, noi cu ei, ei cu ei si noi toți la un loc.
Astazi vă las cu un singur gând. Priviți în jurul vostru și fiți recunoscători pentru tot ce aveți acum. Nu costă și mai mult de atât poate aduce așa de multe în viață noastră încât privind în prezent putem spera la un viitor așa cum îl vrem.
Mâine e o nouă zi de voluntariat. Revin după.
Gânduri bune!