Aici avem două răspunsuri corecte și unul greșit. Da ai intuit bine. Răspunsul greșit este cel în care ne împrumutăm atunci când cheltuielile depășesc veniturile. De ce am face asta când noi oricum nu putem să acoperim cheltuielile existente? Un împrumut într-o astfel de situație poate să fie o piatră de moară care să ne adâncească în minusul deja existent.
Împrumutul înseamnă banii pe care îi soliciți și pe care urmează să îi înapoiezi într-o anumită perioadă de timp și de cele mai multe ori poartă o dobânda deloc de neglijat. Astfel în cazul de față orice împrumut care nu generează profit sau care nu este un împrumut dedicat unei investiții cuprinsă într-un plan de afaceri, poate să fie o decizie greșită.
Revenind la cele două răspunsuri corecte.
Este foarte important să nu le punem în practică separat. Atunci când încercăm creșterea veniturilor este necesar să apelăm și la reducerea cheltuielilor în așa fel încât să dezvoltăm comportamente financiare sănătoase.
O luăm treptat și primul aspect pe care îl aducem în discuție este reducerea cheltuielilor. Ca punct de plecare avem identificarea cheltuielor noastre și natura lor. Adica unde se duc banii în fiecare perioadă pe care o analizăm. Putem face asta notând toate cheltuielile și astfel la final de lună (dacă analizăm perioada dintre două intrări salariale) avem o privire de ansamblu asupra banilor noștri. Planificăm următorul buget scoțând cheltuielile pe care le-am făcut din impuls sau la care putem renunta cu ușurință. Aici intervine diferența dintre nevoie și dorință. Împărțim cheltuielile pe nevoi și dorințe și astfel vedem dacă toate dorințele erau necesare sau unele au fost doar mofturi satisfăcute.
Ce este indicat, în funcție de cât de mare este rezultatul negativ, să îți planifici perioada în care îți doreșți să ajungi pe 0. Ce faci după momentul în care ajungi pe 0 discutăm în articolul următor. La fel de important este să înțelegi de ce este benefic să ai control asupra bugetului, câte cheltuieli faci din impuls sau pentru mofturi, cât la sută reprezintă nevoile și ce poți planifica mai bine.
Planificând fiecare cheltuială ajungem să le controlăm noi pe ele și nu invers. Astfel lună de lună analizăm cum și unde se duc banii. Scădem de fiecare dată sumele pe care ni le propunem să le reducem din cheltuieli până în momentul în care reușim să ajungem la egal între cheltuieli și venituri.
Acum să revenim la al doilea răspuns corect și cel mai popular care se referă la creșterea veniturilor.
Luăm un caz practic și spunem că diferența dintre cheltuieli și venituri este de 500 de lei și îți doreșți să crești veniturile cu cei 500 de lei. Perfect de acord până aici. Mergi la șeful tău și ceri o mărire de salariu și cum ai un șef mărinimos acesta acceptă. Super tare. De luna viioare o să câștigi exact atât cât cheltui. Ce credeți că se va întâmplă în prima luna cu salariul mărit? Da. Ați ghicit. Cheltuielile vor crește tot cu 500 de lei și diferența negativă revine. De ce? Deoarece tendința umană naturală este ca pe măsură ce ne creștem veniturile să creștem și cheltuielile. Este o tendința emoțională și pentru a putea să folosim cei 500 de lei în direcția în care ne dorim atunci este nevoie să îi planificăm încă din momentul în care știm că urmează să îi încasăm. Cel mai bine funcționează planificarea lor pe procente (ex: 20% spre datorii, 20% spre economii, etc). Important este în acest caz ca în același timp în care primești mărirea de salariu să analizezi atent cheltuielile și să încerci să scazi acolo unde este cazul. Sunt mari șanse că la final de lună să rămâi surprins și să ai bani chiar pentru a economisii.
Ce mai poți face să creșți veniturile? Gândește-te ce pasiuni ai și dacă poți câștigă bani din acestea. Din exeprienta acumulată în cadrul cursurilor vă spun că au fost persoane care au început să monetizeze hobby-urile. Fotografia, desig-ul, multe persoane au început în timpul liber să facă uber, sunt persoane care și-au luat un extra job part time, adolescenți care au început să scoata la plimbare câinii vecinilor pentru a adaugă o sursă de venit, alțîi fac cumpărături pentru vecinii de scară și exemplele pot continua. Caută să vezi ce poți face în așa fel încât să nu îți afecteze timpul dedicat ție dar care te poate ajuta in a rotunji veniturile.
Ție care din răspunsuri îți place mai mult și care ți se potrivește?
Tu ce ai putea face să reduci cheltuielile? Dar să creșți veniturile?
Gânduri bune și bugete echilibrate!