Clujul este casa mea. Clujul m-a adoptat și a fost mereu locul unde am simțit că sunt așezat. Încă din primele zile petrecute în Cluj ca și proaspăt student mi-a oferit tot ce am avut nevoie. Provocări, succes, proiecte, eșecuri, realizări, mi-a arătat locuri superbe și m-a lăsat să îi calc fiecare străduță, să îi privesc frumusețile și să mă bucur de fiecare clipă. Am ras și am plans la Cluj, l-am văzut vopsit în tricolor , fără mall-uri, fără IT și fără clădiri imense de birouri. Am prins Clujul molcom, fără vuiet și agitație și am văzut fiecare etapă a dezvoltării lui. În Cluj mi-am clădit drumul profesional și personal, în Cluj mi-am luat locuință și tot în Cluj mă văd petrecându-mi bătrânețile.
De ce va spun toate astea? De ce rememorez ca și cum e ultimul lucru pe care îl fac? De ce mă paște acest sentiment de nostalgie pentru Cluj? Din două motive. Primul că îmi e foarte drag și vorbesc de Cluj la superlativ peste tot pe unde merg și al doilea vine din faptul că îl părăsesc. Pentru următoarea perioada las Clujul pentru București și las acolo o parte din mine. O parte importantă la care o să mă întorc des, de fiecare dată când am ocazia, pentru că la Cluj îmi rămâne parte din viață mea. Și totuși nu despre asta vreau să vă povestesc.
