Putem economisii?
Dacă până acum nu ai învățat să economisești, nu e târziu. Niciodată nu e prea târziu să înveți să ai grijă de banii tăi care la rândul lor vor avea grijă de ține. Relația ta cu banii trebuie să fie o prioritate și mereu în evoluție. Să știi permanent câți bani ai, pe ce cheltui și cât pui deoparte.
Răspunsul la întrebarea de mai sus este cât se poate de simplu. DA. Putem economisii și putem face asta de fiecare dată când încasăm bani (salar, bonus, factură de la un client, ect). Primul pas este să ne conștientizăm bugetul de care dispunem. Să facem o analiză clară asupa lui și să il impartim mereu tinand cont de procentele alocate economisirii. Repetăm acest lucru la fiecare început de exercițiu financiar până atunci când noi controlăm cheltuielile și nu ele pe noi. Astfel cu siguranță găsim resurse pentru economisire.
Luați în calcul exemplul următor: Vreau ca iarna aceasta să merg o săptămâna la schi în România și să îmi cumpăr o pereche de clăpari. Avem aici o previziune de cheltuială, planificarea unei dorințe. Dacă nu avem deja setat bugetul pentru vacanță la schi și pentru dorința de a avea o pereche de clăpari noi o să ne fie destul de greu să plecăm în vacanță, ba mai mult o să rămânem cu clăparii vechi. Ce este de făcut în cazul în care nu există bugetul de economii dedicat vacanțelor? Simplu. Fac un calcul de costuri. Cât mă costă pe mine vacanța de o săptămână la schi plus suma pe care aș vrea să o dau pentru perechea nouă de clăpari. Îmi stabilesc perioada în care vreau să fac asta. Mergând mai departe cu exemplul să zicem că vreau să plec pe final de martie iar costul este de 4.000 de lei plus încă 1.000 de lei costul claparilor. Suntem în decembrie și asta înseamnă că am la dispoziție 4 luni pentru a reuși să economisesc suma necesară. Printr-un calcul simplu observăm că am nevoie să economisesc 1250 de lei lunar pentru a-mi satisface dorința. Mă uit la cheltuielile mele, la bugetul pe care îl am și văd de unde aș putea economisi suma pentru concediu. Doar așa pot lua decizia de a merge sau nu în vacanță și mai ales dacă îmi permit să fac asta sau nu. Din acest exemplu vedem cât de importantă este planificarea economiilor și gestionarea banilor.
“Am cheltuieli multe și nu am de unde să economisesc”
Aici o să fac trimitere la exemplul de mai sus. Dacă eu nu planific cheltuielile e normal că acestea să mă ‘’sufoce’’ financiar. Vreau să vă spun că în spatele acestei expresii se află doar lipsa educației financiare. Fiecare buget poate să fie reorganizat și replanificat, fiecare cheltuiala regândită. Fiecare leu conteaza. O persoană care are această problema, foarte probabil că nu știe pe ce cheltuie și nu știe de unde poate reduce cheltuielile în așa fel încât să economisească. Am făcut acest exercițiu cu toți cei +3000 de participanti la cursurile de educatie financiară și care după ce a analizat în detaliu bugetul ultimelei luni a realizat că în medie cam 30% din cheltuieli putem fi evitate. Un procent semnificativ care se poate duce spre economisire. Și pe principiul, dacă altcineva poate nu vad eu de ce nu aș încerca măcar. Va sfătuiesc să va faceți o analiză a tuturor cheltuielilor si sa vedeți la final de luna cât de simplu puteți economisii.
Câte tipuri de bugete de economii este potrivit să avem?
Fiecare dintre noi vom personaliza bugetele de economii pe modul nostru de viață raportat la standardul actual. Însă în niciun caz nu trebuie să lipsească câteva categorii de economii dintre care trei le detaliem mai jos:
Economii pentru neprevăzut – o suma de bani egală cu minimum 2 salarii lunare nete care să fie dedicate evenimentelor neprevăzute (o reparație în casă, se strică mașina de spălat, etc).
Economii pentru pierderea locului de muncă – acest buget trebuie să fie între minimum 3 și ideal 6 salarii nete. De ce aceste sume? Studiile arată că în momentul în care îți pierzi locul de muncă ai nevoie de între 3 și 6 luni de zile pentru a găsi un nou loc de muncă remunerat cu aceleași sume de la anteriorul loc și care să țină cont de competențele folosite până acum. Dacă nu avem acest buget, în momentul în care evenimentul se întâmplă nu o să ne putem permite să așteptăm până ne găsim un loc de muncă la fel de bun că si cel anterior. Vom lua decizii rapide care ne vor afecta atât finaciar cât și personal și emoțional. Presiunea ne va face să cheltuim și mai multi bani pe care nu îi avem și să acceptăm să muncim pe sume mult mai mici decât cele pe care le merităm. Cheltuielile lunare rămân aceleași și de dorințe nici nu mai poate fi vorba. Ori în momentul în care noi avem asigurate cele 3 – 6 luni de zile activitatea noastră si standardul de viata nu suferă modificări. Avem timpul și banii necesari perioadei de tranzitie.
Economii pentru educație – lunar este necesar să alocăm sume de bani spre acest buget în vedera dezvoltării și educării permanente. O carte, un seminar, un curs online sau offline, un webinar sau orice altceva ce considerăm că merită și ne ajută în procesul nostru continuu de educare și dezvoltare. Dacă nu avem acest buget atunci când vom considera că este nevoie vom apela la banii dedicați altor nevoi sau dorințe.
În acest articol am abservat cât de important este să avem economii dedicate și împărțite pe bugete. Doar așa viață noastră nu va fi niciodată luată prin surprindere și vom avea mereu posibilitatea de a depăși orice eveniment care are și o implicare financiară. Și după cum spuneam, banii se află în absolut toate ariile vieții, înseamnă că fiind organizați și cu economii putem previziona și preîntâmpina acțiunile noastre viitoare.