Nu excelam la capitolul alergare viteză sau rezistență. Antrenorul meu din acea vreme avea un obicei. După fiecare antrenament ne alinia la mijlocul terenului și la fluierul lui trebuia să alergăm până la linia de fund. Aproape 50 m în sprint după minimum 2 ore de antrenament. Foarte mult timp am ajuns la linie printre ultimii sau chiar ultimul. Și cum era obiceiul, ultimii 3 trebuia să strângem mingiile de pe teren.

Așa tare m-a ambiționat acest lucru încât după un antrenament mi-am promis că o să fac tot posibilul să nu mai ajung să strâng mingiile. A urmat o perioadă în care în capul meu doar asta suna “nu mai strâng mingiile, deci nu mai termin sprintul în ultimii 3”. Și a durat ceva. Timp în care aveam setat un obiectiv clar. Am tras de mine până când ușor dar sigur am început să termin cursele fără să mai fiu pe ultimele locuri. Și nu m-am oprit aici. Am tras în continuare și mi-am dorit mai mult. După 2 ani, când de altfel eram ca și plecat de la echipă am ajuns să termin cursele în primii 5. Am dezvoltat acest comportament în așa fel încât la următoarele echipe la care am ajuns să joc, nu mai exista această provocare însă pentru mine doar așa se termina un antrenament. Cu un sprint de aproape 50 m.

Tot antrenorul de care vă vorbesc avea o vorbă pe care am împrumutat-o și pe care mi-o rostesc în cap de fiecare dată când apare o provocare sau un obiectiv “nu există nu pot. Există doar nu vreau”!

Când o să mă auziți spunând “nu pot” înseamnă că “nu vreau”. Dacă vreau sigur o să și pot!